GRĂDINIȚA PUNCT DE COTITURĂ ÎN VIAȚA COPILULUI
“IUBIREA, UN NUTRIENT INDISPENSABIL PENTRU CREŞTEREA EMOŢIONALĂ A COPILULUI“
Fiecare are propriile amintiri legate de grădiniță. Şi, aparent, bine închise într-un borcan. Atunci când devenim părinți totul se schimbă. Atunci când începem să gândim că a venit timpul plecării la grădiniță pentru copilul nostru, ghiventul începe să răsufle și ne invadează propriile noastre experiențe, amintiri și povești.
Trăirile aparent uitate ies din borcan precum duhul lui Aladin din lampa fermecată. Și ne creează o realitate. În general experiențele pe care noi le-am avut în copilărie contribuie la alegerea grădiniței copilului nostru. Ce avem în minte atunci când decidem că ar fi bine pentru copilul nostru să meargă la grădiniță:
– să aibă parte de o educatoare blândă, frumoasă, caldă, empatică, atentă, care să știe cum să ajungă la inima lui, cum să îl vadă, cum să îl accepte așa cum este, astfel încât să își găsească locul alături de ceilalți copii;
– să găsim un loc cu spații largi și curte verde, cu un meniu care să fie cât mai aproape de stilul nostru de viață, unde copilul să trăiască experiențe care să îl bucure;
– un loc în care copilul să se simtă în siguranță chiar și atunci când iese din tiparul unui comportament liniștit sau acceptă cu greu o limită;
– un loc în care joaca, ritmul și propria explorare să fie baza învățării;
– un loc în care îngrijorările mele de părinte să fie auzite și să contribuie în mod constructiv la starea de bine a copilului și a comunității;
– un loc care să fie suficient de aproape de casă cât să mergem pe jos, să observăm cum se schimbă natura, dinamica orașului, astfel încât drumul către grădiniță și înapoi să fie un prilej de conectare între noi.
Așadar, pornim de la noi, de la ceea ce ne-a marcat în copilăria noastră, ne ducem către valorile în care trăiam la acel moment, către cine este copilul meu și care sunt nevoile lui. Nu găsim tot timpul ceea ce căutăm dar trebuie să cântărim bine alegerea.
Grădinița este o structură socială, o experiență care își pune amprenta pe tot ceea ce urmează să se întâmple în viața noastră.
Ce este esenţial în primii ani de viață ai copilului?
Copiii noștri au capacitatea colosală de a fi liberi, de a fi ei înșiși, de a fi nespus de frumoși în originalitatea și creativitatea pe care fiecare dintre ei o posedă într-un mod natural. Noi nu trebuie decât să le permitem să le valorifice, să le facilităm acccesul către ei înșiși, sa-i ajutăm să se exprime corporal într-un mod liber și necondiționat.
Fără modele prefabricate, fără tipare
Forța vitală a copilului este bucuria lui naturală de a învăța prin propria voință, și nu cum i se arată, cum i se spune sau i se cere. Lăsat liber să se joace, copilul își exersează capacitatea de a gândi și acționa independent.
În primii ani de grădiniță, copiii au nevoie de joacă și interacțiune de calitate. Au nevoie de siguranță emoțională, blândețe, familiaritate, empatie și multă acceptare. Au nevoie de un cadru potrivit care să îi sprijine să asimileze regulile prin înțelegerea sensului lor.
Sunt din ce în ce mai mulți copii care, la patru-cinci ani scriu și citesc cu ușurință, numără în engleză până la 100, știu toată familia de brontozauri, planetele sistemului solar, colorează perfect în contur și se mișcă pe ecrane precum piloții pe pistele de formula 1. Unii asimilează în mod natural aceste informații, iar pentru alții a fost nevoie de o muncă perseverentă din partea adulților care i-au stimulat. Unii dintre acești copii stau cu mâinile întinse în fața jetului de apă, neștiind ce să facă cu săpunul, nu se pricep să își încheie nasturii de la haine sau să își lege șireturile, nu pot să mănânce singuri cu tacâmurile și nici să apuce farfuria să o ducă la tava de strâns.
Mulți părinți vorbesc despre independență, autonomie, dorindu-și copii cu stimă de sine ridicată și siguri pe ei. Oare câți dintre noi știm că autonomia de azi a unui copil este competența lui de mîine, de viitor adult? iar din felul în care un copil se joacă putem intui cum își va împlini intențiile mai târziu, cum va lega relații și se va exprima pe sine. Copiii au nevoie să imite. Să experimenteze de capul lor, aș zice, fără limita de asta locului, de a nu desface sau de a nu strica. Tot ce avem de făcut este să ne asigurăm că joaca lor nu reprezintă niciun pericol pentru siguranța lor și a celorlalți. Aceasta este singura limită cu adevărat sănătoasă pe care o putem pune în acest proces complex de învățare-cel mai complex și cel mai vechi din toate timpurile.
Este fascinant pentru educatoare să stea întinse pe covor, între grupuri de copii și să îi privească de la acest nivel. Acolo se descoperă lumea de la un alt nivel. În ochii copiilor se citește doar: vreau să ating, să simt, să miros, să gust, vreau să repet, vreau să aud, așa îmi place să mă joc. Și nu, nu e plictisitor. Și nu am nevoie să îmi oferi altceva. Lasa-mă să explorez toată casa ta, e un univers magic pentru mine.
Sunt destul de mulți părinți care părăsesc astfel de grupuri după o perioadă scurtă, întrucât ritmul devine plictisitor pentru ei, ca adulți. Copilul mic trăiește într-un întreg univers senzorial. Auzul, văzul, mirosul, pipăitul sunt instrumentele cunoașterii copilului, sunt uneltele lui de explorator. De aceea, orice interacțiune, orice atingere, orice sunet pe care îl aude în mod repetat sunt experiențe definitorii pentru dezvoltarea lui.
Ritmul îl face pe copil să-și deschidă simțurile într-un mediu sigur și perfect armonizat.
Copiii au nevoie de timp. De timp pentru a trăi în ritmul lor și cu nevoile lor, pentru a cunoaște lumea, pentru a învăța și a-și crea propriul drum. Copiii nu pot recupera mai târziu structurile pe care trebuie să le dezvolte în primii ani de viață, pentru că nu li se poate așeza nimic în minte până când nu au trecut prin simțuri.
Până la vârsta de șapte ani, copilul este în sine un organ de simț și se comportă la fel ca adulții din viața lui, imitând tot ce percepe în lumea exterioară. Este foarte activ în procesul de a imita și recepționa. Este preocupat de activarea voinței sale, practic el se dezvoltă prin cercetarea mediului care îl înconjoară.
O grădiniță care cunoaște această particularitate a copilului poate să ofere variante de explorare fără limite. Care sunt nevoile de bază ale copiilor până la șase ani?
– ATAȘAMENT ȘI SIGURANȚĂ
– IUBIRE NECONDIȚIONATĂ
– JOC ŞI ÎNVĂŢARE
– ÎNCREDERE
– AUTONOMIE
– EMPATIE ŞI APRECIERE